"Omor" timpul ;))

...on standby

"Totul ii vine la timp celui ce stie sa astepte"B. Brecht
Desi stiu sa astept si am trecut de nenumarate ori prin beneficiile asteptarii, totusi nimic nu e mai obositor decat neputinta pe care o simt in asteptare...
Sunt un om al actiunii, imi place sa stiu ca pot sa-mi tin soarta in maini, chiar daca stiu ca e o iluzie - e una din iluziile de care am nevoie. In asteptare acesta iluzie se risipeste...
In asteptare devin mai intoleranta fata de ceilalti...
In asteptare ma irita si mai mult iresponsabilitatea oamenilor cu care interactionez...
In asteptare sunt mult mai insesibila la prostie :d
In asteptare sunt mult mai sensibila la nedreptate...

In asteptare ma izolez (atat cat pot) ca sa ii simt din plin beneficiile:)

In asteptare sunt cea mai lenesa de aceea ma opresc aici:))

Renunta vs nu renunta!

De multe ori am auzit spunandu-se "nu renunta, lupta", dar si "renunta, nu merita", "lel it go"...e o "contradictie" care uneori provoaca confuzie...

:D si cum nu as fi eu daca nu as incerca sa ma "dumiresc" am inceput sa ma gandesc cum as putea rezolva acesta "dilema" :)

Care sunt acele "lucruri" la care renunti si la care nu renunti? Cum iti dai seama unde e limita? Care este acel... reper care face diferenta? Cand poti sa-ti permiti sa renunti si cand nu? Si nu in ultimul rand de ce conteaza sa stii toate astea? ;))

Nu pot spune ca am gasit raspunsul la aceste intrebari dar o sa incerc sa exteriorizez unele idei...

Conteaza sa-ti dai seama de asta pentru a-ti continua drumul liber fara greutati suplimentare care le cari in spinare si care constatnt te trag la fund...pentru a putea delimita ce e important, spre ce mergi si nu in utimul rand pentru a te bucura de insusi acest parcurs...

Poti sa-ti permiti(sau in unele cazuri trebuie chiar) sa renunti cand deja "posezi" in totalitate sau cand "apartine" altuia (drept castigat incontestabil), cand mijloacele prin care ai obtinut sau de care depinde acest "drept de posesiune" sunt "ilegale" :)) ...

Nu poti sa-ti permiti sa renunti cand rezultatul depinde in totalitate de tine si cand de acest rezultat depinde "fericirea" ta(prin fericire se subintelege tot ceea ce te face sa cresti si sa te dezvolti ca personalitate integra) :)

Presupun ca fiecare are propriul reper, iar acesta depinde de scopul fiecaruia, de ce considera ca e cel mai important pentru el, de constientizarea profunda a prioritatilor... si tind sa cred ca atat renuntarea cat si lupta nu are limite, posibilitatile sunt nelimitate :) ...sau cum iubeste sa spuna o buna prietena : "lucrurile au importanta pe care le-o dam noi", deci noi stabilim limitele dar si importanta...

... Astfel rezulta ca fiecare isi face singur lista :p , la ce renunta si la ce nu renunta... ce simplu e! :))
Ha! E simplu daca ai ajuns la o autocunoastere intr-atat de profunda incat gradul de constientizare a tot ce faci e maxim, iar responsabilitatea pentru asta ti-o asumi fara rezerve :D

Eu stiu ce e important pentru mine acum... sa ajung acolo unde voi putea sa renunt la orice :)) iar pana atunci sa lupt pentru orice ma va duce acolo :))

Pentru tine ce e important?

Cedati locul... vine Cucuoana!

Principala sursa a problemelor noastre este lenea...
Da, anume LENEA!
Din cauza ei ne plangem mereu considerand ca ni se cuvine totul fara ca sa facem nimic...
Din cauza ei cedam in fata dificultatilor autolimitandu-ne la orice pas...
Din cauza ei acceptam orice ne ofera ceilalti fara a intelege daca avem nevoie sau nu de acel lucru...
Din cauza ei evitam responsabilitati...
Din cauza ei fugim noi insine...
Din cauza ei ne simtim prost si prosti...
Din cauza ei vedem probleme fara solutii...
Din cauza ei suferim ...
Din cauza ei devenim dependenti...
Din cauza ei luam decizii inadecvate...
Din cauza ei ne imbolnavim...
Din cauza ei devenim rai...
Din cauza ei renuntam la noi insine...
Din cauza ei renuntam la viata...
Din cauza ei alegem mereu calea usoara, chiar daca ea nu duce nicaieri...
Din cauza ei apare frica...
Din cauza ei apare neputinta si neincrederea...
Din cauza ei suntem ocoliti de iubire...
Din cauza ei nu vedem frumosul...
Din cauza ei pierdem oportunitati...
Din cauza ei nu mai avem speranta...

Mergem cu ea la brat oriunde si oricand... iar daca nu o vedem e la fel din cauza ei!

Eu incerc s-o vad chiar daca uneori se face invizibila... e foarte sireata, uneori se lipeste atat de mult incat practic nu am forte s-o indepartez, alteori imi mobilizez fortele si fuge singura :d
Cand simt ca vreau sa renunt, ma intreb daca nu s-a furisat ea pe neobservate... si aproape intotdeauna o prind "cu rata-n gura" :))

...atat... lenea ma cheama, s-a plictisit fara mine :))

Panzele sus!

Recent am decis sa fac o schimbare majora in viata mea.
Am decis sa risc.
Astazi am facut primul pas si simt... ca prind aripi... e un pas practic neinsemnat, dar imi da multa incredere :)
Unii mi-au privit decizia cu neincredere, altii m-au incurajat, unii ma considera nebuna gen : "Casa arde iar baba se piaptana" :)), altii nebuna gen: "What took you so long" :D

Eu ma simt entuziasmata si neinfricata!
Ma sperie mai mult absenta fricii... decat o frica oarecare :-s
Nu am facut pana acum schimbari importante, radicale... nu ar fi normal sa-mi fie frica?
Nu stiu.
Constientizez greutatile si rezistenta care in mod normal ar trebui sa apara si cu siguranta vor fi... dar simt ca am sa le depasesc:)

Nu sunt sigura de ce va urma... am doar cateva idei si increderea ca voi reusi.
Merita sa incerc, am tot "adunat" pana acum... e timpul sa "imprastii" , simt ca am de unde :) ... si vreau sa "fac loc" si pentru altceva :)
Am dreptul sa risc!

In cel mai rau caz... prefer sa ma inec in ocean decat cu un pahar cu apa! :))

Fac ordine!

"Vointa libera este realitatea umana fundamentala."
Deoarece avem puterea de a alege, suntem liberi sa facem o alegere inteleapta sau prosteasca, buna sau rea, sa alegem raul sau binele"M. Scott Peck

Cand eram mica, imi placeau povestile in care binele invinge raul. Nu intotdeauna intelegeam cum, de ce o forta atat de "voluminoasa", infricosatoare ca raul dispare in fata binelui care e atat de "mic" si aparent simplu si neajutorat. E un miracol, credeam, care te motiveaza sa-l cauti prin bunatate.
Am inteles de ce acest miracol e accesibil mai traziu... de fapt povestile iti arata calea... e vorba de curaj, incredere si alegeri constientizate, responsabile pline de dragoste...
Am ramas o visatoare incurabila, cred in povesti, cred in miracole. Sunt mica dar asta nu ma sperie pentru ca am in suflet o putere miraculoasa... e o bariera impenetrabila - puterea binelui.
Da, prin acesta bariera pot trece si suferinta, si durerea, si indoiala... dar e suportabil atat timp cat am constiinta curata.
Recent mi-a fost "incercata" acesta credinta, au aparut niste "impuritati" pe constiinta pe care nu puteam sa le ignor. Pot sa suport orice in afara de constiinta "murdara".
Mai am "pete" pe constiinta, dar stiu de unde vin, am trecut prin durerea lor. Nu sunt mandra de ele dar sunt un semn pentru a nu repeta greseala.
De fiecare data cand apar alte "pete" prefer sa le cunosc, daca sunt ale mele - imi asum consecintele, daca sunt "straine" - prefer sa ma clarific si sa scap de ele.

Eu am ales demult calea binelui, se mai intampla sa ma impiedic si sa pasesc pe alaturi, dar drumul e permanent in vizor. De indata ce imi fac ordine in constiinta imi reiau drumul cu speranta.

Suntem ceea ce vrem sa fim!

DeWolf: Ce te faci cu cei mai norocosi care ajung la sfarsitul vietii si
isi dau seama ca nu au realizat nimic pe cont propriu, prin eforturi si stradanii proprii, prin forta creatoare proprie?
Cat de paraziti trebuie sa se simta cand isi dau seama ca au primit totul de-a gata si ca au crescut in umbra cuiva, fara insa a reusi sa depaseasca aceasta umbra?

Nu stiu cat de norocosi ii putem numi si nici daca avem dreptul sa-i numim... in vreun fel...
Stiu doar ca fiecare poate sa traiasca cum vrea si cum simte ca sa fie fericit...
Si stiu ca niciodata nu e prea tarziu sa faci ceva... (oamenii la 80 de ani fac copii :)) )

Eu nu sunt o astfel de "norocoasa", dar sunt binecuvantata (am mai spus)... e si asta probabil un "noroc" :)... Sunt un "parazit" a lui Dumnezeu :))
Nu accept sa fiu parazitul nimanui altcuiva, nu pot si nici nu vreau... ma simt vinovata pentru lucrurile "de-a gata" , probabil conteaza mult cum vin...

In acelasi timp nu cred sa existe oameni care nu au realizat nimic intr-o viata.
Celui care crede despre el ca nu a facut nimic... ii lipseste increderea de sine si un dus rece! :))
Si eu credeam ca n-am facut nimic cand aveam la activ facultatea terminata (nu rau :d) si independenta financiara :d
Dar m-am trezit!
Acum cred ca am facut prea mult :))

Sa te simti un parazit e ceva extraordinar (e o binecuvantare si asta ;) )
E un semn ca vrei si poti sa schimbi ceva!
Nu e tarziu!

Eu mi-am "pierdut" copilaria, "recuperez" acum ori de cate ori am posibilitatea. Mi-au fost daruite recent niste jucarii :d , printre ele e un iepuras pe care il programezi si sare in sus :))
il ador!