"Parazitul" meu!

Madelita: "Sperantza asta ar trebui daruita din frageda pruncie , ce te faci cu cei mai putini norocosi care ajung la sfrsitul vietii si constata ca nu au parte nici macar de o farama .... nush da ,,Hope ,, asta consider eu ca nu are nici miros , nici culoare , nici macar forma , pai si atunci de unde sa o recunosti ???"

Cum recunosti durerea? cum recunosti bucuria? poti sa-i dai o forma? O vezi? Nu! O simti!
La fel si speranta!
O simti imediat ce ceva te trage inapoi. E prima funie de care daca te agati apare si colacul de salvare.
Speranta e in tine, o recunosti daca ti-o recunosti.
Multi ani am avut eticheta de pesimista, era mostenita, si chiar credeam in ea pentru ca nu-mi recunosteam speranta din interior, o reprimam, mai aveam si ajutor...
In momentul in care i-am permis sa respire - am respirat si eu :)
Acum o ajut sa traiasca, o alimentez prin incredere si determinare, prin cunoastere de sine.
Cel mai mult o feresc de orbire, cea mai buna "hrana" pentru asta e cunoasterea propriului potential.
:)) speranta mea infloreste cand ii dau o bucatica din ceea ce sunt eu cu adevarat :))
Nu e nimic mai inutil decat o speranta oarba care nu-si cunoaste directia.

Desigur o mai las la joaca ;)), de multe ori vine de acolo murdara :)), alteori ranita, dar de fiecare data cu ceva nou, util:)
Ii fac o baita, daca se impotriveste o arunc sub dus rece :)) :d

Si stiu ca nu ma va lasa pana cand nu o voi lasa eu!Depinde de mine!

Intrati si cumparati, avem de toate!

Eu sunt.
Sunt afectiva, usor influentabila, ma atasez emotional repede.
Mult timp am trait din inertie si in momentul in care am decis sa-mi iau soarta in maini mi-a fost greu, am trecut prin depresie.
Treptat, am inceput sa lupt cu ea, cu fricile...
sa dezbrac hainele care sunt prea grele sau care nu-mi apartin...
sa am incredere in mine si sa nu fug de mine...
sa am incredere in ceilalti si sa nu fug de ei...
sa-mi recunosc speranta (detalii in alt post)...
sa-mi eliberez frustrarile...
sa-mi recunosc defectele si sa le accept...
sa-mi recunosc calitatile si sa le accept...

Imi place sa ma joc, sa glumesc, sa rad, sa cant, sa zburd...
Imi place natura, ma simt in largul meu acolo...
Imi place sa ma relaxez, sa meditez...in acelasi timp nu pot sa traiesc mult fara actiune, ma plictisesc...
Imi plac provocarile, sa provoc si sa fiu provocata, sa-mi testez "pielicica"...
Sunt curioasa, foarte, uneori impermisibil de curioasa...
Imi place sa cunosc noi oameni...
Imi place sa re-cunosc oamenii "vechi"...
Imi plac schimbarile, ma entuziasmeaza...in acelasi timp imi place sa am un loc doar al meu, unde sa fac ce vreau, cum vreau, cand vreau, cat vreau...
Sunt incapatinata, principiala... perfectionista...
Nu-mi plac ordinele, nu-mi place sa mi se impuna... nu accept nici lucrurile pozitive care vin cu forta :d ... in schimb cedez usor rugamintilor frumoase :d
Pot sa critic, sa laud cand simt ca este necesar...
Pot sa-mi asum responsabilitati...
Vreau sa pot sa renunt la responsabilitati care nu-mi apartin...
Nu-mi plac nedreptatile... desi constientizez ca sunt inevitabile...
Nu-mi place lipsa de "fairplay"...
Am o intuitie buna, atunci cand am incredere in ea sunt rasplatita din plin, dar nu am incredere in ea tot timpul si se intampla sa mai fac greseli...

Imi place sa ma "invart" printre oameni pentru ca de la fiecare pot sa invat ceva, din orice experienta...
Cred ca sunt fidela, cat pot de sincera (fiecare cu adevarul lui) cu ei, dar ma stradui, in primul rand, sa-mi fiu fidela si sincera mie insami...
Eu raspund de ceea ce fac eu, de bine, de rau... cred ca pot sa-mi asum si "sa platesc" propriile consecinte... nu pot sa urmaresc absolut toate celelalte consecinte, imi scapa, unele sunt in afara campului meu de perceptie...

Sunt si rea, incerc sa scot rautatea din mine fara sa ranesc pe ceilalti nu intotdeauna imi reuseste ("riscul meseriei" :)) )...
Se spune ca exteriorizandu-ti rautatea, faci "curatenie" in interior. Pentru mine acesta "curatenie" e foarte dureroasa, pentru ca mai apoi ma simt si mai "murdara"...
Nu-mi place sa fac acesta "curatienie" de aceea sunt mult mai atenta s-o "pastrez"... desigur nu intotdeauna pot sa cer oamenilor sa se descalte la usa, dar sunt atenta cu "ce" vin...

Cam atat...

...aaaaa si inca ceva :d

Sunt pistruiata... a fost un timp cand doream sa scap de pistrui ;))
Am incercat mai multe metode - e imposibil!
Acum ma bucur ca n-am reusit :)
Nu sunt eu fara pistrui, nu ma simt bine fara ei, ma reprezinta ;;)

...sunt binecuvantata

(continuare + postare promisa)
Da, sunt binecuvantata! Dumnezeu este mereu cu mine, chair daca eu nu sunt mereu cu El!
L-am simtit mereu aproape chiar daca nu l-am recunoscut (si poate ca inca nu-L recunosc in totalitate), ma iubeste!
Ori de cate ori am greutati, se intampla o minune!Sub diferite forme, mai mici - mai mari, in forma de oameni, in forma de intamplari, in forma de situatii, in forma de trairi, in forma de regasiri exterioare sau interioare etc.
Si exista echilibru, orice "rau" se compenseaza, la fel ca si "binele", trecerea de la extaz la agonie si invers e inevitabila.
Recent am luat o decizie, care ma adusese la "extaz", apoi am trecut prin agonie.
Azi am facut o vizita scurta finutei mele, un copil-minune, care m-a umplut de bucurie, dupa o zi grea!
Viata e frumoasa cu tot ce ne ofera, chiar daca aproape totul e trecator, merita sa o "incerci"!
Merita sa-ti accepti si sa-ti recunosti binecuvantarea!
Merita sa fii recunoscator pentru ea!
Multumesc!

Jos... si de la capat

Cineva spunea: "Ca sa inveti sa traiesti - invata sa mori"!
Viata este o succesiune de morti si nasteri.
Am trait si eu mai multe morti, am renascut de fiecare data, uneori cu ajutorul altor oameni, alteori cu ajutorul meu si intotdeauna cu ajutorul lui Dumnezeu.
Cred ca, cu cat evoluezi mai mult, cu atat mortile devin mai putin dureroase, cu timpul creandu-se o imunitate, cazi si nu te doare:).
Imunitatea se creaza atunci cand intr-adevar inveti ceva de la fiecare moarte, de la fiecare cazatura.
Nu am evoluat destul ca sa afirm ca mi-am creat imunitatea(nici nu sunt sigura daca o viata de om e suficienta pentru a-ti crea o imunitate totala), cert este ca ultima cazatura am resimtit-o binisor.
Acum vreau sa renasc (nu as fi eu daca as renunta ;))) si, sa nu renasc pur si simplu ci cu lectia invatata!("vis de oaie creatza":)) )
Ultimul lucru este cel mai dificil, fiindca nu intotdeauna ai discernamantul necesar pentru a selecta ce ai de invatat, care e lectia.
Astfel, daca ai invatat sau nu lectia, stii la urmatoarea cazatura, in care lectia sau se va repeta sau va fi alta.
Deci, nu stiu exact care a fost lectia (deocamdata mi-am dat seama doar de ce prin filme, cand oamenii plang, au nevoie de apa :)) ), dar intuiesc ca ar putea fi independenta, care, de altfel, o credeam a fi invatata...
Inca mai am multe de invatat si sunt pregatita pentru asta!

Si, totusi...(continuare in postul urmator)

Daca eram...

Daca eram un anotimp…eram primavara…

Daca eram o zi a saptamanii…eram astazi…

Daca eram o parte a zilei…eram dimineatza…

Daca eram un animal marin…eram o sirena…

Daca eram un animal de uscat…eram un om...

Daca eram o virtute…eram intuitia…

Daca eram o planeta…eram Terra…

Daca eram un lichid…eram apa…

Daca eram o piatra…eram otelul…

Daca eram un metal…eram nestemata…

Daca eram o pasare…eram calatoare…

Daca eram o planta…eram pe cale de disparitie…

Daca eram o stare a vremii…eram dupa o ploaie de vara…

Daca eram un instrument muzical…eram un pian…

Daca eram un sentiment…eram iubirea…

Daca eram un sunet…eram ciripitul pasarilor…

Daca eram un cantec…eram “I dont wanna miss a thing”…

Daca eram un film…eram un film cu happy end :d…

Daca eram un oras…eram Seattle..

Daca eram un gust…eram dulce-amarui..

Daca eram o aroma…eram fresh…

Daca eram o culoare…eram verde…

Daca eram un material…eram elastic…

Daca eram o parte a corpului…eram ochii…

Daca eram un drog…eram speranta…

Daca eram un accesoriu…eram indispensabil…

Daca eram o expresie a fetei…eram un zambet…

Daca eram un personaj de desene animate…eram Printesa…

Daca eram un numar…eram infinit…

Daca eram o masina…eram o decapotabila…

Daca eram o haina…eram racoroasa vara si calduroasa iarna…

Dar sunt tot eu…cea dintotdeauna…cuprinzand toate cele de mai sus…

*leapsa-raspuns pentru "umbra sperantei", preluata de la Sophia... pasata tuturor

De ce blog?

Ideea a izvorat intamplator(ca de altfel toate momentele interesante din viata mea), nu a fost nimic premeditat, incercam sa ma inregistrez pentru a face un comentariu unei prietene...nici nu am realizat cum m-am si facut cu blog :))
Nu sunt scriitoare si nici nu pretind a fi maestra in acesta arta :d (nu-mi place sa vorbesc mult)
... imi place sa traiesc, sa simt ceea ce fac... dar imi dau seama ca acesta experienta mi-ar putea fi utila in a intelege ce simt si a intensifica aceste momente.

Am sa incerc sa raspund la cateva intrebari venite de la voi, cei care ati remarcat(cu ajutorul meu desigur:d) acesta idee nastrusnica.

"Ce vei scrie?" : Nu stiu, ceea ce simt, ce-mi SOPTESTE INTUITIA!

"ca sa faci asta trebuie sa ai ceva de zis, sa faci ceva concret si constructiv, sa fii un model" : Da, raspunsesem fara sa ma gandesc mult, vreau sa transmit ceva educativ. Educativ e pretentios spus, stiu, mai degraba sa ofer un mic exemplu de... ceva, speranta probabil(daca cineva imi va citi balivernele :)) )

" si unde te vei pozitiona? care vrei sa fie (profilul) cititorului tau? " : fac acesta incercare pentru mine in primul rand, nu am intetia sa adun cat mai multi cititori de un anumit "profil", il pot citi toate sufletele doritoare. Ma bazez pe deschiderea mea spre exterior... si nu pe deschiderea cuiva spre interiorul meu :)

"glumeam" : aaaa si puteti sa scrieti orice comentariu vreti, inclusiv sa glumiti fara frica ;)), accept orice!

Deci, Dumnezeu sa ma ajute!

Cum daruim speranta?

"Indrazniti", un indemn demn de urmat! Un indemn plin de speranta!
Ei bine, am indraznit si eu!:d

...cred ca astfel pot incepe a darui speranta, prin a indrazni sa-mi urmaresc intuitia, chiar daca ratiunea se impotriveste!

So, wish me good luck in my way to my intuition!:)