"Omor" timpul ;))

...on standby

"Totul ii vine la timp celui ce stie sa astepte"B. Brecht
Desi stiu sa astept si am trecut de nenumarate ori prin beneficiile asteptarii, totusi nimic nu e mai obositor decat neputinta pe care o simt in asteptare...
Sunt un om al actiunii, imi place sa stiu ca pot sa-mi tin soarta in maini, chiar daca stiu ca e o iluzie - e una din iluziile de care am nevoie. In asteptare acesta iluzie se risipeste...
In asteptare devin mai intoleranta fata de ceilalti...
In asteptare ma irita si mai mult iresponsabilitatea oamenilor cu care interactionez...
In asteptare sunt mult mai insesibila la prostie :d
In asteptare sunt mult mai sensibila la nedreptate...

In asteptare ma izolez (atat cat pot) ca sa ii simt din plin beneficiile:)

In asteptare sunt cea mai lenesa de aceea ma opresc aici:))

Renunta vs nu renunta!

De multe ori am auzit spunandu-se "nu renunta, lupta", dar si "renunta, nu merita", "lel it go"...e o "contradictie" care uneori provoaca confuzie...

:D si cum nu as fi eu daca nu as incerca sa ma "dumiresc" am inceput sa ma gandesc cum as putea rezolva acesta "dilema" :)

Care sunt acele "lucruri" la care renunti si la care nu renunti? Cum iti dai seama unde e limita? Care este acel... reper care face diferenta? Cand poti sa-ti permiti sa renunti si cand nu? Si nu in ultimul rand de ce conteaza sa stii toate astea? ;))

Nu pot spune ca am gasit raspunsul la aceste intrebari dar o sa incerc sa exteriorizez unele idei...

Conteaza sa-ti dai seama de asta pentru a-ti continua drumul liber fara greutati suplimentare care le cari in spinare si care constatnt te trag la fund...pentru a putea delimita ce e important, spre ce mergi si nu in utimul rand pentru a te bucura de insusi acest parcurs...

Poti sa-ti permiti(sau in unele cazuri trebuie chiar) sa renunti cand deja "posezi" in totalitate sau cand "apartine" altuia (drept castigat incontestabil), cand mijloacele prin care ai obtinut sau de care depinde acest "drept de posesiune" sunt "ilegale" :)) ...

Nu poti sa-ti permiti sa renunti cand rezultatul depinde in totalitate de tine si cand de acest rezultat depinde "fericirea" ta(prin fericire se subintelege tot ceea ce te face sa cresti si sa te dezvolti ca personalitate integra) :)

Presupun ca fiecare are propriul reper, iar acesta depinde de scopul fiecaruia, de ce considera ca e cel mai important pentru el, de constientizarea profunda a prioritatilor... si tind sa cred ca atat renuntarea cat si lupta nu are limite, posibilitatile sunt nelimitate :) ...sau cum iubeste sa spuna o buna prietena : "lucrurile au importanta pe care le-o dam noi", deci noi stabilim limitele dar si importanta...

... Astfel rezulta ca fiecare isi face singur lista :p , la ce renunta si la ce nu renunta... ce simplu e! :))
Ha! E simplu daca ai ajuns la o autocunoastere intr-atat de profunda incat gradul de constientizare a tot ce faci e maxim, iar responsabilitatea pentru asta ti-o asumi fara rezerve :D

Eu stiu ce e important pentru mine acum... sa ajung acolo unde voi putea sa renunt la orice :)) iar pana atunci sa lupt pentru orice ma va duce acolo :))

Pentru tine ce e important?

Cedati locul... vine Cucuoana!

Principala sursa a problemelor noastre este lenea...
Da, anume LENEA!
Din cauza ei ne plangem mereu considerand ca ni se cuvine totul fara ca sa facem nimic...
Din cauza ei cedam in fata dificultatilor autolimitandu-ne la orice pas...
Din cauza ei acceptam orice ne ofera ceilalti fara a intelege daca avem nevoie sau nu de acel lucru...
Din cauza ei evitam responsabilitati...
Din cauza ei fugim noi insine...
Din cauza ei ne simtim prost si prosti...
Din cauza ei vedem probleme fara solutii...
Din cauza ei suferim ...
Din cauza ei devenim dependenti...
Din cauza ei luam decizii inadecvate...
Din cauza ei ne imbolnavim...
Din cauza ei devenim rai...
Din cauza ei renuntam la noi insine...
Din cauza ei renuntam la viata...
Din cauza ei alegem mereu calea usoara, chiar daca ea nu duce nicaieri...
Din cauza ei apare frica...
Din cauza ei apare neputinta si neincrederea...
Din cauza ei suntem ocoliti de iubire...
Din cauza ei nu vedem frumosul...
Din cauza ei pierdem oportunitati...
Din cauza ei nu mai avem speranta...

Mergem cu ea la brat oriunde si oricand... iar daca nu o vedem e la fel din cauza ei!

Eu incerc s-o vad chiar daca uneori se face invizibila... e foarte sireata, uneori se lipeste atat de mult incat practic nu am forte s-o indepartez, alteori imi mobilizez fortele si fuge singura :d
Cand simt ca vreau sa renunt, ma intreb daca nu s-a furisat ea pe neobservate... si aproape intotdeauna o prind "cu rata-n gura" :))

...atat... lenea ma cheama, s-a plictisit fara mine :))

Panzele sus!

Recent am decis sa fac o schimbare majora in viata mea.
Am decis sa risc.
Astazi am facut primul pas si simt... ca prind aripi... e un pas practic neinsemnat, dar imi da multa incredere :)
Unii mi-au privit decizia cu neincredere, altii m-au incurajat, unii ma considera nebuna gen : "Casa arde iar baba se piaptana" :)), altii nebuna gen: "What took you so long" :D

Eu ma simt entuziasmata si neinfricata!
Ma sperie mai mult absenta fricii... decat o frica oarecare :-s
Nu am facut pana acum schimbari importante, radicale... nu ar fi normal sa-mi fie frica?
Nu stiu.
Constientizez greutatile si rezistenta care in mod normal ar trebui sa apara si cu siguranta vor fi... dar simt ca am sa le depasesc:)

Nu sunt sigura de ce va urma... am doar cateva idei si increderea ca voi reusi.
Merita sa incerc, am tot "adunat" pana acum... e timpul sa "imprastii" , simt ca am de unde :) ... si vreau sa "fac loc" si pentru altceva :)
Am dreptul sa risc!

In cel mai rau caz... prefer sa ma inec in ocean decat cu un pahar cu apa! :))

Fac ordine!

"Vointa libera este realitatea umana fundamentala."
Deoarece avem puterea de a alege, suntem liberi sa facem o alegere inteleapta sau prosteasca, buna sau rea, sa alegem raul sau binele"M. Scott Peck

Cand eram mica, imi placeau povestile in care binele invinge raul. Nu intotdeauna intelegeam cum, de ce o forta atat de "voluminoasa", infricosatoare ca raul dispare in fata binelui care e atat de "mic" si aparent simplu si neajutorat. E un miracol, credeam, care te motiveaza sa-l cauti prin bunatate.
Am inteles de ce acest miracol e accesibil mai traziu... de fapt povestile iti arata calea... e vorba de curaj, incredere si alegeri constientizate, responsabile pline de dragoste...
Am ramas o visatoare incurabila, cred in povesti, cred in miracole. Sunt mica dar asta nu ma sperie pentru ca am in suflet o putere miraculoasa... e o bariera impenetrabila - puterea binelui.
Da, prin acesta bariera pot trece si suferinta, si durerea, si indoiala... dar e suportabil atat timp cat am constiinta curata.
Recent mi-a fost "incercata" acesta credinta, au aparut niste "impuritati" pe constiinta pe care nu puteam sa le ignor. Pot sa suport orice in afara de constiinta "murdara".
Mai am "pete" pe constiinta, dar stiu de unde vin, am trecut prin durerea lor. Nu sunt mandra de ele dar sunt un semn pentru a nu repeta greseala.
De fiecare data cand apar alte "pete" prefer sa le cunosc, daca sunt ale mele - imi asum consecintele, daca sunt "straine" - prefer sa ma clarific si sa scap de ele.

Eu am ales demult calea binelui, se mai intampla sa ma impiedic si sa pasesc pe alaturi, dar drumul e permanent in vizor. De indata ce imi fac ordine in constiinta imi reiau drumul cu speranta.

Suntem ceea ce vrem sa fim!

DeWolf: Ce te faci cu cei mai norocosi care ajung la sfarsitul vietii si
isi dau seama ca nu au realizat nimic pe cont propriu, prin eforturi si stradanii proprii, prin forta creatoare proprie?
Cat de paraziti trebuie sa se simta cand isi dau seama ca au primit totul de-a gata si ca au crescut in umbra cuiva, fara insa a reusi sa depaseasca aceasta umbra?

Nu stiu cat de norocosi ii putem numi si nici daca avem dreptul sa-i numim... in vreun fel...
Stiu doar ca fiecare poate sa traiasca cum vrea si cum simte ca sa fie fericit...
Si stiu ca niciodata nu e prea tarziu sa faci ceva... (oamenii la 80 de ani fac copii :)) )

Eu nu sunt o astfel de "norocoasa", dar sunt binecuvantata (am mai spus)... e si asta probabil un "noroc" :)... Sunt un "parazit" a lui Dumnezeu :))
Nu accept sa fiu parazitul nimanui altcuiva, nu pot si nici nu vreau... ma simt vinovata pentru lucrurile "de-a gata" , probabil conteaza mult cum vin...

In acelasi timp nu cred sa existe oameni care nu au realizat nimic intr-o viata.
Celui care crede despre el ca nu a facut nimic... ii lipseste increderea de sine si un dus rece! :))
Si eu credeam ca n-am facut nimic cand aveam la activ facultatea terminata (nu rau :d) si independenta financiara :d
Dar m-am trezit!
Acum cred ca am facut prea mult :))

Sa te simti un parazit e ceva extraordinar (e o binecuvantare si asta ;) )
E un semn ca vrei si poti sa schimbi ceva!
Nu e tarziu!

Eu mi-am "pierdut" copilaria, "recuperez" acum ori de cate ori am posibilitatea. Mi-au fost daruite recent niste jucarii :d , printre ele e un iepuras pe care il programezi si sare in sus :))
il ador!

"Parazitul" meu!

Madelita: "Sperantza asta ar trebui daruita din frageda pruncie , ce te faci cu cei mai putini norocosi care ajung la sfrsitul vietii si constata ca nu au parte nici macar de o farama .... nush da ,,Hope ,, asta consider eu ca nu are nici miros , nici culoare , nici macar forma , pai si atunci de unde sa o recunosti ???"

Cum recunosti durerea? cum recunosti bucuria? poti sa-i dai o forma? O vezi? Nu! O simti!
La fel si speranta!
O simti imediat ce ceva te trage inapoi. E prima funie de care daca te agati apare si colacul de salvare.
Speranta e in tine, o recunosti daca ti-o recunosti.
Multi ani am avut eticheta de pesimista, era mostenita, si chiar credeam in ea pentru ca nu-mi recunosteam speranta din interior, o reprimam, mai aveam si ajutor...
In momentul in care i-am permis sa respire - am respirat si eu :)
Acum o ajut sa traiasca, o alimentez prin incredere si determinare, prin cunoastere de sine.
Cel mai mult o feresc de orbire, cea mai buna "hrana" pentru asta e cunoasterea propriului potential.
:)) speranta mea infloreste cand ii dau o bucatica din ceea ce sunt eu cu adevarat :))
Nu e nimic mai inutil decat o speranta oarba care nu-si cunoaste directia.

Desigur o mai las la joaca ;)), de multe ori vine de acolo murdara :)), alteori ranita, dar de fiecare data cu ceva nou, util:)
Ii fac o baita, daca se impotriveste o arunc sub dus rece :)) :d

Si stiu ca nu ma va lasa pana cand nu o voi lasa eu!Depinde de mine!

Intrati si cumparati, avem de toate!

Eu sunt.
Sunt afectiva, usor influentabila, ma atasez emotional repede.
Mult timp am trait din inertie si in momentul in care am decis sa-mi iau soarta in maini mi-a fost greu, am trecut prin depresie.
Treptat, am inceput sa lupt cu ea, cu fricile...
sa dezbrac hainele care sunt prea grele sau care nu-mi apartin...
sa am incredere in mine si sa nu fug de mine...
sa am incredere in ceilalti si sa nu fug de ei...
sa-mi recunosc speranta (detalii in alt post)...
sa-mi eliberez frustrarile...
sa-mi recunosc defectele si sa le accept...
sa-mi recunosc calitatile si sa le accept...

Imi place sa ma joc, sa glumesc, sa rad, sa cant, sa zburd...
Imi place natura, ma simt in largul meu acolo...
Imi place sa ma relaxez, sa meditez...in acelasi timp nu pot sa traiesc mult fara actiune, ma plictisesc...
Imi plac provocarile, sa provoc si sa fiu provocata, sa-mi testez "pielicica"...
Sunt curioasa, foarte, uneori impermisibil de curioasa...
Imi place sa cunosc noi oameni...
Imi place sa re-cunosc oamenii "vechi"...
Imi plac schimbarile, ma entuziasmeaza...in acelasi timp imi place sa am un loc doar al meu, unde sa fac ce vreau, cum vreau, cand vreau, cat vreau...
Sunt incapatinata, principiala... perfectionista...
Nu-mi plac ordinele, nu-mi place sa mi se impuna... nu accept nici lucrurile pozitive care vin cu forta :d ... in schimb cedez usor rugamintilor frumoase :d
Pot sa critic, sa laud cand simt ca este necesar...
Pot sa-mi asum responsabilitati...
Vreau sa pot sa renunt la responsabilitati care nu-mi apartin...
Nu-mi plac nedreptatile... desi constientizez ca sunt inevitabile...
Nu-mi place lipsa de "fairplay"...
Am o intuitie buna, atunci cand am incredere in ea sunt rasplatita din plin, dar nu am incredere in ea tot timpul si se intampla sa mai fac greseli...

Imi place sa ma "invart" printre oameni pentru ca de la fiecare pot sa invat ceva, din orice experienta...
Cred ca sunt fidela, cat pot de sincera (fiecare cu adevarul lui) cu ei, dar ma stradui, in primul rand, sa-mi fiu fidela si sincera mie insami...
Eu raspund de ceea ce fac eu, de bine, de rau... cred ca pot sa-mi asum si "sa platesc" propriile consecinte... nu pot sa urmaresc absolut toate celelalte consecinte, imi scapa, unele sunt in afara campului meu de perceptie...

Sunt si rea, incerc sa scot rautatea din mine fara sa ranesc pe ceilalti nu intotdeauna imi reuseste ("riscul meseriei" :)) )...
Se spune ca exteriorizandu-ti rautatea, faci "curatenie" in interior. Pentru mine acesta "curatenie" e foarte dureroasa, pentru ca mai apoi ma simt si mai "murdara"...
Nu-mi place sa fac acesta "curatienie" de aceea sunt mult mai atenta s-o "pastrez"... desigur nu intotdeauna pot sa cer oamenilor sa se descalte la usa, dar sunt atenta cu "ce" vin...

Cam atat...

...aaaaa si inca ceva :d

Sunt pistruiata... a fost un timp cand doream sa scap de pistrui ;))
Am incercat mai multe metode - e imposibil!
Acum ma bucur ca n-am reusit :)
Nu sunt eu fara pistrui, nu ma simt bine fara ei, ma reprezinta ;;)

...sunt binecuvantata

(continuare + postare promisa)
Da, sunt binecuvantata! Dumnezeu este mereu cu mine, chair daca eu nu sunt mereu cu El!
L-am simtit mereu aproape chiar daca nu l-am recunoscut (si poate ca inca nu-L recunosc in totalitate), ma iubeste!
Ori de cate ori am greutati, se intampla o minune!Sub diferite forme, mai mici - mai mari, in forma de oameni, in forma de intamplari, in forma de situatii, in forma de trairi, in forma de regasiri exterioare sau interioare etc.
Si exista echilibru, orice "rau" se compenseaza, la fel ca si "binele", trecerea de la extaz la agonie si invers e inevitabila.
Recent am luat o decizie, care ma adusese la "extaz", apoi am trecut prin agonie.
Azi am facut o vizita scurta finutei mele, un copil-minune, care m-a umplut de bucurie, dupa o zi grea!
Viata e frumoasa cu tot ce ne ofera, chiar daca aproape totul e trecator, merita sa o "incerci"!
Merita sa-ti accepti si sa-ti recunosti binecuvantarea!
Merita sa fii recunoscator pentru ea!
Multumesc!

Jos... si de la capat

Cineva spunea: "Ca sa inveti sa traiesti - invata sa mori"!
Viata este o succesiune de morti si nasteri.
Am trait si eu mai multe morti, am renascut de fiecare data, uneori cu ajutorul altor oameni, alteori cu ajutorul meu si intotdeauna cu ajutorul lui Dumnezeu.
Cred ca, cu cat evoluezi mai mult, cu atat mortile devin mai putin dureroase, cu timpul creandu-se o imunitate, cazi si nu te doare:).
Imunitatea se creaza atunci cand intr-adevar inveti ceva de la fiecare moarte, de la fiecare cazatura.
Nu am evoluat destul ca sa afirm ca mi-am creat imunitatea(nici nu sunt sigura daca o viata de om e suficienta pentru a-ti crea o imunitate totala), cert este ca ultima cazatura am resimtit-o binisor.
Acum vreau sa renasc (nu as fi eu daca as renunta ;))) si, sa nu renasc pur si simplu ci cu lectia invatata!("vis de oaie creatza":)) )
Ultimul lucru este cel mai dificil, fiindca nu intotdeauna ai discernamantul necesar pentru a selecta ce ai de invatat, care e lectia.
Astfel, daca ai invatat sau nu lectia, stii la urmatoarea cazatura, in care lectia sau se va repeta sau va fi alta.
Deci, nu stiu exact care a fost lectia (deocamdata mi-am dat seama doar de ce prin filme, cand oamenii plang, au nevoie de apa :)) ), dar intuiesc ca ar putea fi independenta, care, de altfel, o credeam a fi invatata...
Inca mai am multe de invatat si sunt pregatita pentru asta!

Si, totusi...(continuare in postul urmator)

Daca eram...

Daca eram un anotimp…eram primavara…

Daca eram o zi a saptamanii…eram astazi…

Daca eram o parte a zilei…eram dimineatza…

Daca eram un animal marin…eram o sirena…

Daca eram un animal de uscat…eram un om...

Daca eram o virtute…eram intuitia…

Daca eram o planeta…eram Terra…

Daca eram un lichid…eram apa…

Daca eram o piatra…eram otelul…

Daca eram un metal…eram nestemata…

Daca eram o pasare…eram calatoare…

Daca eram o planta…eram pe cale de disparitie…

Daca eram o stare a vremii…eram dupa o ploaie de vara…

Daca eram un instrument muzical…eram un pian…

Daca eram un sentiment…eram iubirea…

Daca eram un sunet…eram ciripitul pasarilor…

Daca eram un cantec…eram “I dont wanna miss a thing”…

Daca eram un film…eram un film cu happy end :d…

Daca eram un oras…eram Seattle..

Daca eram un gust…eram dulce-amarui..

Daca eram o aroma…eram fresh…

Daca eram o culoare…eram verde…

Daca eram un material…eram elastic…

Daca eram o parte a corpului…eram ochii…

Daca eram un drog…eram speranta…

Daca eram un accesoriu…eram indispensabil…

Daca eram o expresie a fetei…eram un zambet…

Daca eram un personaj de desene animate…eram Printesa…

Daca eram un numar…eram infinit…

Daca eram o masina…eram o decapotabila…

Daca eram o haina…eram racoroasa vara si calduroasa iarna…

Dar sunt tot eu…cea dintotdeauna…cuprinzand toate cele de mai sus…

*leapsa-raspuns pentru "umbra sperantei", preluata de la Sophia... pasata tuturor

De ce blog?

Ideea a izvorat intamplator(ca de altfel toate momentele interesante din viata mea), nu a fost nimic premeditat, incercam sa ma inregistrez pentru a face un comentariu unei prietene...nici nu am realizat cum m-am si facut cu blog :))
Nu sunt scriitoare si nici nu pretind a fi maestra in acesta arta :d (nu-mi place sa vorbesc mult)
... imi place sa traiesc, sa simt ceea ce fac... dar imi dau seama ca acesta experienta mi-ar putea fi utila in a intelege ce simt si a intensifica aceste momente.

Am sa incerc sa raspund la cateva intrebari venite de la voi, cei care ati remarcat(cu ajutorul meu desigur:d) acesta idee nastrusnica.

"Ce vei scrie?" : Nu stiu, ceea ce simt, ce-mi SOPTESTE INTUITIA!

"ca sa faci asta trebuie sa ai ceva de zis, sa faci ceva concret si constructiv, sa fii un model" : Da, raspunsesem fara sa ma gandesc mult, vreau sa transmit ceva educativ. Educativ e pretentios spus, stiu, mai degraba sa ofer un mic exemplu de... ceva, speranta probabil(daca cineva imi va citi balivernele :)) )

" si unde te vei pozitiona? care vrei sa fie (profilul) cititorului tau? " : fac acesta incercare pentru mine in primul rand, nu am intetia sa adun cat mai multi cititori de un anumit "profil", il pot citi toate sufletele doritoare. Ma bazez pe deschiderea mea spre exterior... si nu pe deschiderea cuiva spre interiorul meu :)

"glumeam" : aaaa si puteti sa scrieti orice comentariu vreti, inclusiv sa glumiti fara frica ;)), accept orice!

Deci, Dumnezeu sa ma ajute!

Cum daruim speranta?

"Indrazniti", un indemn demn de urmat! Un indemn plin de speranta!
Ei bine, am indraznit si eu!:d

...cred ca astfel pot incepe a darui speranta, prin a indrazni sa-mi urmaresc intuitia, chiar daca ratiunea se impotriveste!

So, wish me good luck in my way to my intuition!:)